hotel de insecte necesar gradina ecologica

Ai nevoie și tu de un hotel de insecte?

Hotelurile de insecte reprezintă un concept care adună adepți de pe întreg globul, nemaireprezentând un concept surprinzător, deoarece efectivitatea acestor construcții naturale măresc biodiversitatea ecosistemelor, atât a celor cultivate, cât și a celor sălbatice. Aceste structuri menite să ademenească insectele pentru a le adăposti contribuie la o mai mare productivitate a ecosistemelor.

Indiferent că este vorba de sofisticate design-uri de structuri cu zeci de compartimente diferite, care creează un mozaic artistic cu un buget exorbitant ce le transformă în opere de artă, sau de un simplu butoi de vin reciclat și umplut cu tot felul de crenguțe, trestie și paie prinse cu plasă de sârmă provenite din reciclaj, hotelurile de insecte cuceresc lumea și câștigă adepți pe zi ce trece. Vrei să afli de ce?

Ce este un hotel de insecte? 

Un hotel de insecte este o construcție făcută din materiale organice și gândită cu intenția de a găzdui fauna insectivoră benefică pentru grădini/livezi/pajiști sau orice alt ecosistem în care dorim o mărire a biodiversității.

Materiale naturale folosite la constructia hotelului de insecte
Materiale naturale folosite la construcția hotelului de insecte

De ce să achiziționăm/construim un hotel de insecte?

Atunci când omul interacționează cu ecosistemele naturale sau încearcă să dezvolte unități productive ecologice (grădini, livezi etc.), lipsa  biodiversității poate să ne dea mari bătăi de cap, fiindcă ecosistemele naturale reprezintă un amalgam complex de elemente vii care interacționează strâns între ele. Să lipsească elemente în acel echilibru este întotdeauna în defavoarea noastră și a productivității ecosistemelor pe care încercăm să le creăm.

Care sunt beneficiile unui hotel de insecte?

Beneficiile sunt multe, dar trei dintre acestea sunt mai evidente:

1. Atracția de insecte prădătoare

Insectele prădătoare ne ajută să stabilim echilibrul. Orice animal deasupra lanțului trofic ne asigură stabilitate: pentru a avea un număr corect de căprioare avem nevoie de lupi, la fel cum un număr potrivit de afide va fi gestionat de către buburuze.

2. Atracția insectelor polenizatoare

Albina domestică (Apis melifera) este responsabilă de cea mai mare parte a polenizării (acolo unde mai este prezentă). Există multe specii de albine solitare, gândaci, fluturi etc. care participă în procesele de polenizare. Dacă le creăm adăpostul chiar în grădina noastră, ne vom asigura o prezență mai mare a acestor insecte în grădină, asigurându-ne astfel o productivitate mai mare.

3. Estetic și pedagogic

Un hotel de insecte poate fi o structură pitorească în orice grădină și existența lui trezește întrebări și interes în orice persoană care îl observă. Să avem un hotel de insecte ne ajută nu doar să ne amintim că trebuie să avem grijă de biodiversitate, ci putem transmite și altora acest concept.

De unde poți achiziționa un hotel de insecte?

Există multe oferte comerciale pentru hotelurile de insecte, de diferite mărimi și materiale. Toate sunt valabile și potrivite, deci poți alege oricare dintre ele pentru grădina, livada sau pădurea ta. 

Însă, dacă și tu crezi la fel ca noi că cel mai împlinitor este să-l faci cu propriile mâini, este nevoie doar să ții cont de câteva lucruri simple pentru a-l putea construi, și anume:

1.       Trebuie să protejezi hotelul de apă – pentru aceasta trebuie să instalezi un acoperiș cu aripi lungi, care să ferească structurile interne și atunci când o să plouă cu rafale.

2.       Tot pentru a feri hotelul de insecte de vânturile puternice, pereții externi trebuie să fie masivi pe părțile laterale, iar despărțirile centrale să fie tot masive, astfel încât vântul să poată trece în totalitate dintr-o parte într-alta cu viteza minimă, protejând insectele de vânturi reci sau fierbinți.

perete central gros
Perete central gros – materialul ales fiind tot natural (lemn)

3.      Hotelul trebuie acoperit cu plase metalice pentru a evita accesul reptilelor, al păsărilor sau al altor răpitori mari care ar putea amenința insectele.

4.       Lemnele folosite trebuie să fie întotdeauna nelăcuite și se vor utiliza doar elemente naturale acolo unde vor fi insectele. În cazul în care folosești și piese metalice, îți recomandăm materialele galvanizate nevopsite.

Restul detaliilor se vor stabili dând frâu liber imaginației și creând mici separeuri pe care sa le umplem cu bețișoare, paie, lemne găurite, cărămidă sau pietriș. Adăposturile trebuie să fie cât mai diversificate pentru a obține maxima biodiversitate posibilă. Fiecare insectă preferă un anumit tip de adăpost, și cu cât formele sunt mai diferite, cu atât vor veni mai multe specii.

Insecta bună, insecta rea

Să catalogăm vietățile care se află/vin în grădina sau livada noastră ca bune sau rele este întotdeauna o greșeală. Nici una dintre insectele care ne populează grădina nu este în totalitate benefică sau dăunătoare. Unele sunt răpitoare, adică mănâncă orice prind, indiferent dacă prada este sau nu benefică. Altele sunt benefice doar într-o anumită perioadă de dezvoltare, iar după această perioadă ele devin dăunătoare. Unele sunt polenizatoare, precum fluturele, dar devoratoare de fructe în stadiul de larvă sau omidă. Secretul este să creăm un echilibru în care toate speciile să aibă loc. În această formă, având grijă de orice vietate, indiferent de specia sa și acționând doar atunci când lucrurile scapă de sub control, vom putea avea ecosisteme prolifice.

Buburuza, cunoscută pentru consumul afidelor
Buburuza (Coccinella septempunctata) – cunoscută pentru consumul afidelor

Exemplul țânțarului

Am auzit de mai multe ori discuții legate de țânțari. Cel mai probabil că și tu ai dezbătut sau ai fost martor la discuții despre ei. Aceste abundente vietăți – totuși din ce în ce mai rare – sunt adesea motiv de ceartă și de discuție, din cauza faptului că înțeapă fără milă, făcând din sângele nostru alimentul lor preferat. Astfel, provoacă ură și repulsie oriunde se află și, de mai multe ori, am auzit că ar fi o idee bună să îi exterminăm. Susținătorii exterminării consideră că aceste vietăți sunt doar o povară și o amenințare la adresa lumii și că am putea trăi mult mai bine cu toții fără ei.

Adevărul este că țânțarii sunt la baza lanțului trofic, reprezentând hrana de bază pentru nenumărate ecosisteme acvatice, care nu ar putea supraviețui fără această hrană. Totodată, sunt și multe specii de păsări care au la baza hranei lor țânțarul. Țânțarii sunt precum krillul (un animal nevertebrat marin), însă pe uscat și în apa dulce. Fără ei lumea în care trăim nu ar mai fi la fel.

Exact la fel se întâmplă cu multe specii de insecte. Adesea acestea rămân anonime, dar prin sarcinile lor, ne ajută în grădinile și livezile noastre.

Indiferent că vrei să ameliorezi o grădină, o livadă, o seră sau un solar ori, pur și simplu, să susții un spațiu sălbatic care îți este drag, un hotel de insecte este o abordare simplă, estetică și funcțională care va aduce nenumărate beneficii, raportat la cât de economic și ușor de construit este. Atunci când este vorba de ecosisteme în ecologic mai divers este întotdeauna mai bine.

______________________

Te putem ajuta cu un studiu de fezabilitate, care să te îndrume în decizia de a cumpăra un teren anume, sau cu un proiect de peisagistică în ecologic, care să-ți clarifice modul în care dorești să amenajezi un teren deja achiziționat.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?