alegerea terenului la tara

10 lucruri pe care trebuie să le faci înainte să îți cumperi un teren la țară

Viața la oraș nu mai este potrivită pentru tine. Ai început să acționezi pentru a-ți transforma visul în realitate. E vorba de un vis despre un stil de viață mai simplu, cu mai puțin stres și un trai plin de satisfacții într-un mediu natural. Probabil faci parte deja din grupurile sociale de mutat la țară și grădinărit ecologic și în mod constant verifici anunțuri cu terenuri de vânzare pentru a găsi acel teren la țară ideal pentru tine. 

Și aici apare întrebarea cheie:

Care este terenul ideal pentru tine?

Este terenul cu vedere la munți, are un izvor cu apă potabilă, nu există vecini și dă spre o pădure superbă? Tot ceea ce ți-ai imaginat până acum despre terenul tău ideal sunt probabil preferințe personale și reprezintă doar 50% din aspectele care trebuiesc luate în calcul când cumperi un teren.

În acest articol vom vorbi despre celelalte 50%, despre lucrurile de natură tehnică la care trebuie să te uiți pentru a alege un teren la țară potrivit. 

Poate că pe vremuri, bătrânii puteau intui ușor care este cel mai potrivit teren pentru a înființa o gospodărie, dar, între timp, cu toții am pierdut această abilitate. Astăzi ne putem folosi de știință, de date și de instrumente de măsurat pentru a colecta toate informațiile de care avem nevoie și pentru a trage concluzii despre fezabilitatea proiectului nostru pe un teren pe care dorim să îl achiziționăm.

1. Clima

Clima este elementul cel mai important de luat în calcul. Dacă clima unei regiuni nu este potrivită pentru proiectul nostru, este bine să știm încă de la început pentru că odată mutați, ne va fi imposibil să o schimbăm. 95% din proiectele de mutat la țară au grădini și își doresc case eficiente energetic. Folosind datele meteorologice, putem verifica cantitatea medie anuală de precipitații, dar și lunile cele mai ploioase și cele mai secetoase. Temperaturile medii, ziua primului și ultimului îngheț din an și numărul de zile cu cer senin ne pot ajuta să ne dăm seama dacă zona aleasă este potrivită pentru cultivarea anumitor tipuri de plante, cât de lung va fi sezonul de vegetație și dacă vom avea nevoie de o seră pe teren. Aceste date pot fi folosite și pentru amplasarea casei, pentru proiectarea unui sistem de captare a apei pluviale de pe acoperiș și pentru proiectarea unei locuințe încălzite pasiv.

2. Vântul

Vântul este un element extrem de important de luat în calcul și deseori ne scapă din vedere pentru că nu putem să ne dăm seama de impactul acestuia fără a locui pe teren. De fapt, putem tot datorită datelor meteorologice ceare ne oferă informații despre direcția vânturilor cele mai puternice, viteza, durata și perioada în care acestea se manifestă. Vântul scade productivitatea plantelor, face animalele să piardă în greutate, zădărnicește izolația termică a casei și provoacă disconfort omului. Vântul poate reprezenta uneori singurul motiv pentru care nu ar trebui să cumperi un teren sau poate influența întregul design al terenului și al casei pentru a micșora impactul acestuia. 

3. Relief

Putem înțelege parțial relieful în urma unei vizite pe teren însă de cele mai multe ori avem nevoie de o imagine 3D de ansamblu din satelit pentru a vedea unde este situat terenul față de vale (punctul cel mai jos) și față de vârf (punctul cel mai înalt). Acest lucru va influența circulația curenților de aer rece și cald, va diminua sau dimpotrivă va înrăutăți efectul vânturilor și ne va ajuta să înțelegem mai bine expunerea solară. Cunoașterea înclinației terenului și a diferenței de nivel este de asemenea importantă. Un teren prea înclinat (peste 7-10%) are puțină suprafața utilă și va necesita costuri mari pentru nivelare și acces. Un teren la țară prea plat va fi foarte expus vânturilor și apa va stagna în anumite zone. 

4. Expunerea solară

Este esențial ca soarele să pătrundă pe teren pe o perioadă cât mai lungă din zi și din an pentru un confort bun al terenului și al casei. Dacă terenul este înclinat, se analizează orientarea pantei față de punctele cardinale. Orientarea Sudică, Sud-Estică, Sud-Vestică este cea mai potrivită pentru un teren. Terenurile cu orientare Nordică, Nord-Estică, Nord-Vestică trebuiesc evitate. Pentru terenurile urbane sau de dimensiuni mici trebuiesc luate în calcul toate structurile sau vegetația înaltă aflată pe latura Sudică, Estică și Vestică. Terenurile situate în valea ce au un în jur dealuri foarte înalte și abrupte trebuiesc evitate pentru că orele de însorire vor fi reduse.

5. Apa și utilitățile

Prezența apei pe teren nu este doar un moft ci este o necesitate pentru a asigura durabilitatea proiectului. O sursă credibilă de apă potabilă (izvor, fântână, rețeaua locală) dar și o sursă de apă pentru irigații sunt două elemente ce nu trebuiesc neglijate pentru proiectele cu grădină. Utilitățile sunt importante pentru a vă crea confortul cu care ați fost obișnuiți la oraș. E drept că mulți visăm la o casă off-grid însă este de preferat să alegeți un teren la țară cu acces la electricitate și apă indiferent dacă veți decide mai târziu să reduceți confortul sau să nu mai folosiți utilitățile publice. Luăm în calcul și accesul la internet, accesul la rețea de telefonie, accesul la canalizare și servicii de salubritate.

6. Accesul

Acest punct se referă la distanța față de oraș, distanța față de punctele de interes (ex. magazine alimentare, spital, materiale de construcții, scoli etc.). Cu cât dificultatea de a ajunge la punctele de interes crește cu atât scad șansele de reușită ale proiectului. Ne uităm și la starea drumului de acces pe teren și drumurile interne în cazul terenurilor mari. Dacă drumul de pământ pentru a ajunge pe teren devine impracticabil iarna sau nu este potrivit pentru utilaje mari, trebuie să vă așteptați la costuri mari de transport al materialelor și de posibilitatea de a rămâne izolat pe timpul iernii.

7. Vegetația

Vegetația de pe teren ne poate oferi informații despre starea solului, despre zone inundabile și despre uzul terenului în trecut. Cu cât diversitatea de plante este mai mare, cu atât solul este mai bogat și mai echilibrat. Putem învăța să identificăm anumite plante iubitoare de apă ce indică zonele inundabile din perioadele mai reci (ex. Trestia, Stuful, Pipirigul, Coada calului, etc.). Prezența pomilor fructiferi aduce un plus de valoare terenului însă curățarea pomilor bolnavi și atacați de fungi vă vor da mai mult de lucru. Terenurile împădurite vor avea de obicei un sol bogat însă vor fi costuri de curățare a vegetației. Terenurile exploatate agricol vor fi sărace și compactate și vor avea nevoie de o investiție suplimentară pentru a redeveni fertile. 

8. Solul

Tipul și starea actuală a solului sunt extrem de importante pentru proiectele agricole și grădini. Acest punct nu este critic în decizia cumpărării unui teren pentru că solul poate fi îmbunătățit în timp. E bine totuși să știm dacă solul va avea sau nu nevoie de material organic pentru că asta implică costuri suplimentare. Analizele de laborator ne pot oferi o imagine clară despre starea actuală a solului și investiția la care trebuie să ne așteptăm pentru a-l reface. A se evita bineînțeles terenurile poluate sau contaminate, zonele cu alunecări de teren și solurile cu un pH prea mic sau prea mare.

9. Vecinătăți

Este important să investigăm cu atenție tot ce se află în jurul terenului nostru și să prevenim orice sursă de poluare. Avem vecini gălăgioși, există fabrici în zonă, drumul este foarte circulat, ne învecinăm cu un cimitir? Este important să ne gândim cum anume aceste elemente ne pot afecta pe tot parcursul anului. De exemplu, poate că era liniște în momentul achiziționării terenului dar vara vin vecinii care dau petreceri la țară până târziu. Acest punct se referă și la informațiile valoroase pe care le putem afla de la localnicii care au trăit toată viața în sat. Întrebări pe care le putem pune vecinilor: a fost zăpadă iarna trecută? se dezăpezesc drumurile? a fost grindină anul trecut? au fost alunecări de teren în zonă? ați văzut vreodată apă multă pe acest teren după ploaie? există izvoare în comună? la ce adâncime ați săpat fântâna? cum a fost folosit acest teren în trecut? 

10. Analiza riscurilor

Care sunt dezavantajele terenului? Pe care dintre ele le putem rezolva și cu ce costuri? La final, tragem linie și notăm care sunt cele mai mari problematici ale terenului și care sunt implicațiile și eforturile ce trebuie depuse pentru a le putea rezolva. Dacă problemele nu sunt critice, le numim provocări și trebuie să ținem cont de acestea în amenajarea spațiului pentru că succesul nostru va depinde în mod direct de acestea. Dacă problemele sunt critice și devin riscuri pentru că pun în pericol reușita proiectului, iar costurile pentru a le rezolva devin foarte mari, atunci poate este cazul să ne continuăm căutarea. 

Alegerea unui tere la țară potrivit este un prim pas care poate face diferența pentru un proiect reușit. Un proiect eșuat înseamnă timp, energie și bani pierdute și mai ales o lovitură emoțională puternică și de multe ori înseamnă să mutatul înapoi la oraș și de la capăt.

De aceea, cele 10 lucruri menționate mai sus pot face diferența fie prin faptul că fie vă veți cunoaște cele mai mari provocări ale proiectului pe acel teren fie vă veți decide să căutați un alt teren mai potrivit.

Acum este momentul să aplici cele 9 sfaturi din acest articol pentru a asigura succesul proiectului tău de mutat la țară. Vei lăsa doar emoțiile și preferințele personale să te influnețeze în alegerea terenului sau vei folosi aceste 9 sfaturi simple pentru a analiza și celelalte aspecte importante ale terenului?

______________________

Te putem ajuta cu un studiu de fezabilitate, care să te îndrume în decizia de a cumpăra un teren anume, sau cu un proiect de peisagistică în ecologic, care să-ți clarifice modul în care dorești să amenajezi un teren deja achiziționat.

____________________

Ce îți punem la dispoziție?