Grădina vieții – analiză fezabilitate

Home » Portofoliu » Grădina vieții – analiză fezabilitate

Am fost să vedem un spațiu la GRĂDINA VIEȚII și ne-am îndrăgostit. O alee lungă de acces care se termină cu o zonă deschisă, potrivită jocurilor de perspective. Oh! Câte idei ne mai veneau analizând spațiul!

studiu de însorire

 Printre cele mai importante studii, studiul de însorire ne ajută foarte mult să ne facem o părere despre cum vom putea să așezăm celelalte elemente pe teren.

 

◉ Astfel, partea din spate a terenului trebuie să o gândim foarte bine pentru că este singura zona care se pretează cel mai bine pentru grădina de anuale.

relief

Foarte important este studiul reliefului, aici fiind vorba și de profilul său, dar și de compoziție. La fel de importante sunt și dorințele clienților, ca să vedem dacă se pretează locului.

 

◉ Astfel, noi mereu facem o analiză înainte, care să cuprindă cât mai multe date pentru a stabili fezabilitatea.

studiul tipului de sol

De foarte mare ajutor la analiza de fezabilitate de la Grădina Vieții ne-a fost testul făcut cu ajutorul borcanului, testul Mason.

 

◉ Ambele mostre preluate conțin același nivel de materie organică, ce se poate observa în poză.

 

◉ Ca rezultate finale, s-a demonstrat că solul nu este complet secat de nutrienți și că poate susține plante perene puțin pretențioase la început.

 

zone și tipuri de sol

Vegetația predominantă la este pășunea, însă sunt și câțiva arbori fructiferi.

 

◉ Dintre aceștia am remarcat prunii, într-un număr foarte mare. Aceștia drajonează puternic și ar putea concura cu vegetația.

 

◉ Totodată, această abundență creează un refugiu și totodată o atracție pentru biodiversitate. Ca lucrări s-a recomandat rărirea arborilor pentru a permite accesul și pentru a reduce din zona umbrită.

ecosistemul

Prezența apei la suprafața solului în urma precipitațiilor mari și drenarea slabă a solului este o caracteristică specifică zonei de care va trebui să ținem cont.

 

◉ Pe lângă moștenirea de material genetic rămas în sol în urma defrișărilor, existența pădurii dimprejur este de-ajuns pentru răspândirea diverselor specii de arbori și arbusti nativi cu ajutorul păsărilor, a rozătoarelor sau a vântului.

 

◉ Dovada acestui fapt este prezența paltinilor în partea nordică care cândva probabil apărea spontan pe teren și pe care vechiul proprietar i-a menținut prin tăieri la o înălțime mică având rolul de gard viu și stâlpi de susținere.

dorințele clientului

La momentul vizitei pe teren nu exista nici o construcție pe teren. Există însă deja un proiect de casă cu terasă și garaj bine stabilit în jurul cărora vom dezvolta celelalte spații cu vegetație.Casa este proiectată ținând cont de principiile Feng Shui. Anumite elemente sunt prestabilite folosind aceste principii, de pildă localizarea și dimensiunea iazului.

 

◉ Un alt aspect important este legat de fluxurile de energie care circulă de-a lungul terenului. Energia curge dinspre intrarea pe proprietate și trebuie redirecționată către intrarea în casă folosind un element masiv în formă curbă.

 

◉ Toate aceste lucruri sunt importante, deoarece vor sta la baza dezvoltării conceptului ulterior de peisagistică.

Dacă vrei să fii la curent cu noutățile de pe site-ul nostru, te rugăm să ne scrii adresa ta de mail. Astfel, noi îți vom trimite periodic email-uri informative!