Proiectarea unei teren înseamnă procesul de organizare funcțională și estetică a acestuia și dezvoltarea unei strategii de implementare. Prin proiectare se stabilește amplasarea elementelor dorite în design (ex. casa, grădina, locul de joacă, iaz, alei, drumuri etc), posibilie lucrări de mișcare a pământului, sisteme de irigații, sisteme de iluminat și multe alte elemente. Serviciul de proiectare peisagistica este extrem de dificil și elaborat datorită multitudinii de elemente și factori care se iau în calcul. Când se dorește amenajarea unui teren, intențiile omului nu coincid de fiecare dată cu intenția care se regăsește în inteligența naturii din acel loc. Când se intervine pe un teren fără să se țină cont de tiparele naturale ale forțelor care acționează în mod activ (apă, aer, sol, vânt, vegetație, faună), riscăm să alegem o direcție potrivnică a acestor forțe depunând mai mult efort.
La Neorural considerăm natura, școala noastră și ne lăsăm inspirați de aceasta de fiecare dată când desenăm un proiect. Soluțiile noastre se regăsesc la echilibrul fin dintre dorințele clienților și bunăstarea ecosistemului prin decizii cu impact benefic asupra mediului în toate fazele proiectului: studiul de fezabilitate, povestea și designul conceptual, definirea proiectului final, implementarea și mentenanța.
Punem la bătaie toate cunoștințele și abilitățile echipei noastre de experți pentru a ne asigura că clienții noștri mutați la țară au grădini roditoare, case vii ce respiră, peisaje naturale de excepție și proiecte antreprenoriale de succes. În proiectele Neorural aplicăm principii ecologice de horticultură și proiectare, designul de permacultură, construcții naturale, analiza florei și faunei sălbatice și micologie.
Propunem soluții de implementare cu impact minim asupra mediului și consultanță pentru întreținerea și evoluția proiectului pe termen lung.
Dacă vrei să fii la curent cu noutățile de pe site-ul nostru, te rugăm să ne scrii adresa ta de mail. Astfel, noi îți vom trimite periodic email-uri informative!